Lovitură de teatru în cazul suporterilor care l-au bătut cu bestialitate pe Gabriel Oșan, cameramanul Jandarmeriei Cluj. Potrivit citynews.ro, Tribunalul Cluj a dispus săptâmâna trecută eliberarea celor treia gresori.
Paul Stanciu, Tivadar Toja și Florin Câmpan, cei trei suporteri care l-au bătut crunt pe Gabriel Oșan, cameramanul Jandarmeriei Cluj, pe 7 mai 2008, înaintea partidei U – CFR din Liga I de fotbal, ar putea fi liberi de sărbători. Tribunalul Cluj a dispus săptămâna trecută revocarea mandatelor de arestare în cazul celor trei suporteri, încarcerați la Penitenciarul Gherla sub acuzația de tentativă de omor. Cei trei au ajuns să fie inculpați din cauză că înaintea acelui meci de fotbal l-au lovit pe Oșan cu o bordură și cu picioarele în cap. Din pricina loviturilor încasate, jandarmul și-a pierdut cunoștința și a avut nevoie de câteva zeci de zile de spitalizare. Decizia, care nu este definitivă, recursul formulat de procurori urmând a fi judecat în aceste zile la Curtea de Apel Cluj, a produs multă bucurie în galeria „șepcilor roșii“. Mai mulți fani ai Universității Cluj și-au exprimat dorința de a merge la Penitenciarul Ghera în ziua în care cei trei vor fi eliberați pentru a-i întâmpina ca pe niște eroi. „U“ a rămas fără portari După ce i-a pus pe liber pe Călin Moldovan și Peter Merlier, “U“ l-a pierdut și pe Bogdan Fărcaș (foto). Titular în tur, portarul a fost declarat liber din cauză că, la încheierea junioratului, a semnat un contract pe patru ani, și nu pe trei cum prevede regulamentul. Clubul va face apel, iar dacă decizia va rămâne definitivă va începe noi negocieri. „Vom negocia cu el ca jucător liber și vom încerca să-l convingem să semneze un nou contract“, a declarat președintele Remus Câmpeanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER